Mai nou ma simt secatuit de sentimente. Pur si simplu. Nu mai am putere sa iubesc, nu mai ma preocupa aspectul asta. Sa ingemanez sentimentele cu atractia fizica. Nu mai am resurse.
Ma gandeam cat eram de doritor sa am o relatie in trecut, cat am vanat-o, cat am dorit-o. Acum am oferta bogata si ca o gaina scurm in gramada nemultumindu-ma nimic. Cat am urat starea asta pe care o vedeam la altii. Vad dorinta si dragsotea din ochi, dar nu pot darui nimic. Si o proferez fara jena ranind sentimente, asa cum si eu am fost ranit. Stiu ca ranesc, dar nu ma pot abtine. E ca o operatie fara anestezie pe care o fac cu sentimentele celorlalti.
Mai ieri m-am trezit spunand vorbe despre care stiu ca sunt goale. Vorbe in stereotipuri de povestiri medievale: acum pot sa iti daruiesc trupul meu, atat. Ce ciudat! Suna a: Trupul meu il poti avea, dar inima mea nu.
Daca ma intrebi cine m-a secatuit, nu as avea un raspuns exact: oamenii probabil, oamenii si conjuncturile. Traiesc cu voluptate o libertate imbecila nelasand pe nimeni sa mai patrunda in sufletul meu.
Ramane sexul: imberba satisfactie efemera...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu