Sabareni...

Ati trecut vreodata prin Padurea Sabareni, pe drumul neasfaltat care leaga Bucuresti - Targoviste de comunele Sabareni, Dragomiresti? Nici nu stiu daca sa va recomand sa treceti pe acolo sau nu, depinde cat de rezistenti sunteti.

Si eu m-am gandit prima data la un peisaj mirific, aer curat si placut. Dar am descoperit altceva, o "alta fata" a padurilor din tara noastra.

Padurea Sabareni e locul uitarii, locul in care "oamenii" duc cainii nedoriti. Intri pe drumul principal (plin de gropi) si te lovesti de zeci de schelete ambulante, ce seamana a caini. Atat de slabi ca par a fi niste fantome. Animale credincioase odinioara, animale ce inca poarta in prostia si ignoranta lor cu mandrie... zgarzi scumpe. Animale abia abandonate care inca isi etaleaza blana periata si stralucitoare, strecurandu-se printre altii mai jigariti, invatati cu traiul in padure. Caini cu memorie buna, care tresar la auzul motoarelor, sperand ca stapanii lor vor veni sa ii ia inapoi. Vor veni si ei nu vor mai fi nevoiti sa se lupte pentru supravietuire, sa isi caute hrana si sa roada scoarta de copaci de foame, sa bea apa din baltile lasate de ploi.

Ei tot spera in zadar... sperand au ajuns asa scheletici; si vor muri tot sperand, fara ca cineva sa le stie suferinta.

Din pacate acesta nu e singurul loc al uitarii.

Si noi ducem multe din sperantele noastre si idealurile noastre in astfel de locuri.Pentru ca nu le-am putut implinii si ingrijii.