Intamplator am dat la TV, in miez de noapte, peste reluarea unei emisiuni la Realitatea. Parca Reporterii realitatii.
Era vorba despre Albita, cel mai estic punct al UE.
Mi-a atras atentia un taran din Albita care a rezumat foarte inteligent politica romaneasca.
Stanga spune: Sa mancam si apoi sa ne apucam de treaba. Dreapta vine si spune: Sa ne apucam de treaba si apoi sa mancam.
Tare! Cred ca a auzit-o de undeva, dar tot tare ramane.
Tara lui Kitsch...
Am fost plecat prin tara...
Am ajuns la Humulesti... Mai fusesem acolo. Au insistat ceilalti sa vada.
Langa casa lui Creanga, cineva avusese ideea sa creeze Parcul tematic Ion Creanga. Nu kitsch, ci mama si tata si toate rudele kitschului. Papusi hidoase, animale impaiate voiau sa ilustreze povestile lui Creanga si Amintirile din copilarie. Oribil.
Hoarde de copii duse de profesoare plictisite se amestecau printre personajele, nu ale lui Creanga, ci ale lui Goya.
Inca doua lucruri le-am observat acolo. Profesoarele si invatatoarele nu mai sunt cum erau cele care m-au invatat pe mine. Plictisite si sterse. Una dintre ele tragea cu sete din tigara de parca era cea dinainte de executie. Imi amintesc cu mare placere de excursiile din scoala. Erau deosebite. Poate si pentru scolarii de acum sunt deosebite. Cine stie...
Si doi, comerciantii de pe langa casa lui Creanga: pistoale de plastic, ochelari de soare...
In fine, citez aici totusi o profa care a strigat catre copii: aici e adevarata casa. Daca s-ar scula Creanga si ar vedea ce e dincolo, ar muri a doua oara.
Am ajuns la Humulesti... Mai fusesem acolo. Au insistat ceilalti sa vada.
Langa casa lui Creanga, cineva avusese ideea sa creeze Parcul tematic Ion Creanga. Nu kitsch, ci mama si tata si toate rudele kitschului. Papusi hidoase, animale impaiate voiau sa ilustreze povestile lui Creanga si Amintirile din copilarie. Oribil.
Hoarde de copii duse de profesoare plictisite se amestecau printre personajele, nu ale lui Creanga, ci ale lui Goya.
Inca doua lucruri le-am observat acolo. Profesoarele si invatatoarele nu mai sunt cum erau cele care m-au invatat pe mine. Plictisite si sterse. Una dintre ele tragea cu sete din tigara de parca era cea dinainte de executie. Imi amintesc cu mare placere de excursiile din scoala. Erau deosebite. Poate si pentru scolarii de acum sunt deosebite. Cine stie...
Si doi, comerciantii de pe langa casa lui Creanga: pistoale de plastic, ochelari de soare...
In fine, citez aici totusi o profa care a strigat catre copii: aici e adevarata casa. Daca s-ar scula Creanga si ar vedea ce e dincolo, ar muri a doua oara.
Sunt un om solar...
A venit vara.
Da, prefer vara, sunt un om solar, iubesc soarele, desi el vrea mereu sa ma ucida.
Nu, nu delirez. Imi place mult soarele, dar nu pot profita de el pentru ca pielea mea este f fff alba. Si devin doar un rac fiert.
Dar soarele ma atrage mereu ca un magnet. Ma intrept mereu dupa fierbinteala lui.
Probabil ca vreau sa ma ard.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
