Sabareni...

Ati trecut vreodata prin Padurea Sabareni, pe drumul neasfaltat care leaga Bucuresti - Targoviste de comunele Sabareni, Dragomiresti? Nici nu stiu daca sa va recomand sa treceti pe acolo sau nu, depinde cat de rezistenti sunteti.

Si eu m-am gandit prima data la un peisaj mirific, aer curat si placut. Dar am descoperit altceva, o "alta fata" a padurilor din tara noastra.

Padurea Sabareni e locul uitarii, locul in care "oamenii" duc cainii nedoriti. Intri pe drumul principal (plin de gropi) si te lovesti de zeci de schelete ambulante, ce seamana a caini. Atat de slabi ca par a fi niste fantome. Animale credincioase odinioara, animale ce inca poarta in prostia si ignoranta lor cu mandrie... zgarzi scumpe. Animale abia abandonate care inca isi etaleaza blana periata si stralucitoare, strecurandu-se printre altii mai jigariti, invatati cu traiul in padure. Caini cu memorie buna, care tresar la auzul motoarelor, sperand ca stapanii lor vor veni sa ii ia inapoi. Vor veni si ei nu vor mai fi nevoiti sa se lupte pentru supravietuire, sa isi caute hrana si sa roada scoarta de copaci de foame, sa bea apa din baltile lasate de ploi.

Ei tot spera in zadar... sperand au ajuns asa scheletici; si vor muri tot sperand, fara ca cineva sa le stie suferinta.

Din pacate acesta nu e singurul loc al uitarii.

Si noi ducem multe din sperantele noastre si idealurile noastre in astfel de locuri.Pentru ca nu le-am putut implinii si ingrijii.

Dor de cafea de Vama...

Am ajuns si anul acesta in Vama.

Lume multa, lume pestrita. Vama se estompeaza incet, incet.

Iubesc diminetile din Vama. Adica ora 11-12, asta inseamna dimineata in Vama.

Sa merg la stuf si sa beau cafea la ibric facuta de omul cu figura de yoghin.

Sa simt aroma tare a cafelei care te trezeste dupa o noapte de dans pe plaja care iti face talpile albe ca laptele.

Sa imi freamete narile cand vantul aduce mirosul marii de Vama. Sarat si puternic. Si aroma cafelei care se amesteca cu marea. Beau mare de Vama.

Si privesc, marea, femeile goale, barbatii hippy, pustii nesiguri dupa o noapte plina de H.

Dar este Vama, lumea se mai iubeste in Vama.

Sau poate doar la Stuf?

Vreau cafea cu mare de Vama.

Taranul inca este destept...

Intamplator am dat la TV, in miez de noapte, peste reluarea unei emisiuni la Realitatea. Parca Reporterii realitatii.
Era vorba despre Albita, cel mai estic punct al UE.
Mi-a atras atentia un taran din Albita care a rezumat foarte inteligent politica romaneasca.
Stanga spune: Sa mancam si apoi sa ne apucam de treaba. Dreapta vine si spune: Sa ne apucam de treaba si apoi sa mancam.

Tare! Cred ca a auzit-o de undeva, dar tot tare ramane.

Tara lui Kitsch...

Am fost plecat prin tara...
Am ajuns la Humulesti... Mai fusesem acolo. Au insistat ceilalti sa vada.
Langa casa lui Creanga, cineva avusese ideea sa creeze Parcul tematic Ion Creanga. Nu kitsch, ci mama si tata si toate rudele kitschului. Papusi hidoase, animale impaiate voiau sa ilustreze povestile lui Creanga si Amintirile din copilarie. Oribil.
Hoarde de copii duse de profesoare plictisite se amestecau printre personajele, nu ale lui Creanga, ci ale lui Goya.
Inca doua lucruri le-am observat acolo. Profesoarele si invatatoarele nu mai sunt cum erau cele care m-au invatat pe mine. Plictisite si sterse. Una dintre ele tragea cu sete din tigara de parca era cea dinainte de executie. Imi amintesc cu mare placere de excursiile din scoala. Erau deosebite. Poate si pentru scolarii de acum sunt deosebite. Cine stie...
Si doi, comerciantii de pe langa casa lui Creanga: pistoale de plastic, ochelari de soare...
In fine, citez aici totusi o profa care a strigat catre copii: aici e adevarata casa. Daca s-ar scula Creanga si ar vedea ce e dincolo, ar muri a doua oara.

Sunt un om solar...

A venit vara.
Da, prefer vara, sunt un om solar, iubesc soarele, desi el vrea mereu sa ma ucida.
Nu, nu delirez. Imi place mult soarele, dar nu pot profita de el pentru ca pielea mea este f fff alba. Si devin doar un rac fiert.
Dar soarele ma atrage mereu ca un magnet. Ma intrept mereu dupa fierbinteala lui.
Probabil ca vreau sa ma ard.

Teama de a spune “nu”...

Este un cuvant atat de simplu, dar, uneori, atat de greu de rostit. Il folosim cu usurinta in discutiile pe care le avem cu familia, dar nu si cand stam de vorba cu altii. Unora le este imposibil sa spuna „nu”, de teama sa nu supere pe cineva. Facand asta, devin stresati, se aleg cu durere de cap, au stari de nervozitate si insomnie. Daca si tu faci parte dintre ei, afla din articol cum te poti schimba.

Incepe cu o jumatate de “nu”. Incearca sa negociezi. Refuza sa faci ceva pe de-a intregul: “Voi face curatenie in doua camere, daca faci si tu in celelalte 3”, “Daca incepi tu proiectul, eu o sa-l termin”.

Cand te vei mai obisnui cu aceasta tactica, treci la un “nu” direct. De exemplu, daca te suna o persoana care incearca de mult timp sa te convinga sa cumperi un anumit produs, nu trebuie sa-i oferi o multime de scuze doar pentru ca iti este jena sa o refuzi. Nu-i da nici raspunsuri de genul: “o sa vad”, “nu stiu sigur daca pot”. Raspunsurile vagi lasa impresia ca o sa dai curs cererii sale. Fii scurt si direct: “Nu, multumesc. Nu ma intereseaza”.

Barbatii se descurca foarte bine cu aceasta tactica, in timp ce femeile simt nevoia sa ofere explicatii si sa se scuze pentru ca au refuzat. Sunt cele care folosesc cel mai des “nu”-ul argumentat. Foloseste o formula care nu da ocazia unei negocieri: “Nu pot merge la masa pentru ca am de terminat un raport pana diseara”.

Apeleaza la un “nu” amanat - un mod de a refuza pe cineva este si acela de a-i da impresia ca ii vei face pe plac altadata. Foloseste aceasta tactica numai daca ai fi vrut sa spui “da”, dar chiar iti este imposibil: “Nu putem merge astazi la masa, dar putem iesi saptamana viitoare”.

Un “nu” interogativ - un mod de a te eschiva, lansand un nou subiect de discutie: “Nu putem merge la masa astazi, dar mai este ceva despre care ai vrea sa discutam in afara de …?”.

Si nu uita: cand zici „nu”, „nu” sa ramana. Nu da inapoi, doar pentru ca te simti vinovat. Nu-ti face griji de ceea ce crede lumea daca refuzi sa faci un anumit lucru. Cand spui „da”, fii sigur ca te poti tine de cuvant si ca ceea ce ai decis sa faci nu-ti va da peste cap planurile.

Fara frica, si "nu" face parte din vocabular.

Vreau sa mai sar gardul...

Uneori imi vin in minte lucruri la care nu m-am gandit de ani de zile, dar care alta data alcatuiau viata mea de zi cu zi. Nu vi s-a intamplat si voua?
Uite, mai ieri mi-am amintit cum saream gardul intre curtea casei mele si o alta curte. Era cel mai usor gard de sarit. era din beton si in partea de sus avea multe gauri mari in care puteai cu usurinta sa iti pui picioarele. Am fost un fricos in copilaria mea. Nu imi placea sa ma sui in pomi, nu imi placea sa sar de sus sau sa escaladez gardurile. Dar gardul acesta era preferatul meu. Il treceam din trei miscari.
Ma gandeam mai ieri. Daca merg acasa, oare de ce sa nu il sar din nou? Multi se vor intreba: la ce sa il sari din nou? esti sarit de pe fix?
Dar voi nu intelegeti. Pot sa il sar, pot sa fac acelasi lucru pe care il faceam acum 18 ani. De ce multe lucruri sa nu le mai facem doar pentru ca am crescut?
Vreau sa sar gardul din nou.