Nu prea ma tin eu de blogul asta.
Am regretat mereu ca nu sunt inzestrat cu puterea de a sublima prezentul in scris.
Iar am dat-o in bara. Sau mai precis am fost data in bara. Ma gandesc ca este mereu vina mea ca am intalnit oameni care nu se cunoasc pe ei.
Sunt pe calea cea buna. Nu ma mai mira nimic.
A nu te minuna de nimic este inceputul intelepciunii.
Ma bucur ca am ramas inca sensibil si deschis de a crede oamenilor pana la un punct. Si totusi, inca ma mai mira cand cineva spune: de azi ma poti considera iubitul meu, ca apoi peste cateva zile sa spuna: pentru mine nu inseamna nimic ca am spus asta.
Dar invat mereu.
Imi pare rau pentru cei pentru care nu mai inseamna nimic vorbele astea. Nu ma supara, ma intristeaza. Ma mahneste. (cuvantul asta a mahni...este atat de arhaic si atat de potrivit pentru starea mea).
Nu pot sa fac nimic sa ma iubeasca cineva care nu ma poate iubi. Nu o sa ma mai agatz niciodata de crampeie de vorbe. Sunt acelasi eu. Gabi. Atat de diferit pentru fiecare, atat de comun pentru toti.
Ceea ce pot eu oferi nu mai are cautare. Eu am din plin si a devenit prea plin.
Am un lucru care nu mai exista: ofer NORMALITATE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu